Despre noi toti

Cat de prosti ne cred unii incat sa se considere ca nu putem intelege pe dumnezeu si faptele lui. Cand te duci la biserica sa intrebi ceva despre domnul ti se zice ca bietul de tine nu poti sa intelegi pe dumnezeu. Da’ preotu’ il explica pe dumnezeu in fiecare duminica. Ma sa fie! Adica el e atat de bengos incat intelege pe dumnezeu iar noi astialaltii nu?

Da’ nici un destept din asta nu poa’ sa zica: uite frate, mergi in directia aia, nu stiu cat dar e in colo. Daca mergi suficient de mult, il gasesti pe dumnezeu. Nimeni nu-l stie, toti il comenteaza, totul e mare mister pe care tu nu-l poti intelege dar in acelasi timp trebuie sa ai grija la tot.

Cica dumnezeu e peste tot, aude si vede tot, stie tot, da’ cand e sa te rogi… ti se explica frumos ca trebuie sa mergi la biserica? De ce? Daca e peste tot, pot sa ma inchin si la un fir de iarba. Daca e peste tot e si in mine. Pot sa vorbesc cu el in gand, ca doar e in mine.
Corect? Sau nu-corect?

In antichitate si evul mediu cautarea lui dumnezeu, si a lucrurilor in general, se facea cu mintea.
Filosofai o viata ca sa intelegi ceva.
Filosof, in greaca, inseamna iubitor de adevar, iubitor de intelepciune.
Adevarul se asocia cu intelepciunea pentru ca amandoua veneau cu varsta. Inteleptul, era intelept pentru ca stia, iar faptul ca stia insemna ca stie ce e adevarat si ce nu. Deci detinea adevarul.
Deci cuvantul “adevar” se refera la stiinta, stiinta esentei lucrurilor, de unde vin ele, ce si cum sunt ele, ce fac, cum fac, de ce fac… adevarul era motivul tuturor lucrurilor.
Si cum cauta omul adevarul?
Se gandea.
Computere nu, carti nu, telecomunicatii nu, laboratoare nu…
Se gandea, o intorcea pe toate partile, scotea o idee, o sucea, o modifica…
Pana se hotara care era forma finala.
E de inteles de ce scoteau si multe aberatii.

Dar azi nu mai e nevoie de eforturi de o viata, poti intelege in 3 luni.
Teoretic.
Practic o sa-ti ia mult pana treci de toata “cultura” pe care ai invatato si de credintele de care nu vrei sa te lasi chiar si cand banuiesti ca sunt nefondate. Da’ asa e omu’. Mai bine moare in “credinta stramosilor” decat sa accepte ceva nou.

Uite aici o explicatie simpla, tehnica si pe etape, in stil modern, despre adevar.

Exista infinit?
Ce este infinitul?
Infinitul este o marime/dimensiune.
Sa luam expresia matematica “un numar ce tinde catre infinit”. Adica este un numar atat de mare incat oricate zerouri i-ai pune tot nu ajunge. Chiar daca o viata intreaga ai scrie zilnic cate 800 de miliarde de zerouri la acel numar, tot ar fi insignifiant de mic fata de infinitul catre care tinde. Tinde catre infinit dar nu ajunge niciodata la el pentru ca… infinitul e… infinit (in/ne finit).

Alt exemplu, mai concret, impartirea lui 10 la 3.
In mod curent folosim 10 / 3 = 3.33.
Dar 3.33 x 3 = 9.99.
Ramane un rest de 0.01.
Daca vrei “sa fii corect” si sa duci impartela pana la capat, imparti si restul de 0.01.
Si rezulta 3.333 dar iar ramane un rest.
Si iar imparti.
Si oricat imparti tot iti ramane rest pentru simplul motiv ca 10 nu se imparte exact la 3.
Asta e infinitul, imparti pana-ti vine rau si degeaba, nu termini NICIODATA.

Deci, exista infinit? Mai concret este univerul infinit?
Multi spun ca e infinit, si o spun foarte lejer, asa… ca de la sine inteles.
Dar in lumina definitiei de mai sus… poate fi universul infinit?
Daca ai tentatia sa raspunzi ca universul e infinit, atunci stai si gandeste-te cata materie exista in univers si cata ar trebui sa existe daca spatiul ar fi inifinit. Intrebarea e, de unde vine atata materie?

Se mai spune ca univerul e in expansiune.
Daca se extinde inseamna ca: 1 – are o margine (care se tot extinde) si 2 – are unde sa se extinda.
Pai daca se extinde, inseamna ca e finit (cum sa extinzi ceva infinit), daca se extinde, inseamna ca are o margine care se tot deplaseaza.
Daca marginea se tot deplaseaza, inseamna ca exista ceva dincolo de marginea universului, deci universul nu este infinit.
Universul se extinde in ceva, adica el sta in ceva.
Daca ceva il contine inseamna ca el nu poate fi infinit, este limitat la containerul sau.
Deci, universul e finit.

Sa presupunem ca iau o nava cosmica si ma deplasez pana ating marginea universului.
Si acolo?
Cum fac?
Stau pe margine ca pe o granita si ma uit dincolo?
Cam ce ar putea sa fie dincolo?
Un univers mai mare in care universul meu pluteste?
Sa prespunem ca asa este.
Acel univers mai mare nu poate fi infinit din aceleasi considerente de mai sus.
Deci si universul mai mare este finit si pluteste in ceva.
Dar daca mergem pe aceasta logica… nu ajungem nicaieri.
Pentru a explica un univers il punem sa pluteasca intr-un univers mai mare, care la radul lui pluteste intr-un altul… si stot asa la infinit.
Dar tocmai am spus ca nu exista infinit.

Daca nu exisata infinit inseamna ca universul nostru sta pe/in ceva iar acel ceva… poate sta pe masa lui Dumnezeu.
Si cu asta am incheiat povestea. (?)
Nu chiar.
Da’ Dumnezeu unde sta?

Pana acum am vorbit de univers si infinitatea lui din punct de vedere material.
Dar stim ca materia are la baza energie, materia este o energie cu vibratie joasa/grosiera, atat de joasa incat se coaguleaza/solidifica si devine materie palpabila.
Ar fi o varianta sa presupunem ca infinitatea nu este materiala ci energetica.
Adica nu este nevoie de multa materie pentru a umple un univers material pentru ca totul se petrece la nivel energetic.
OK, dar energie = materie = energie.
Aceeasi Marie cu… un pic alta palarie.

Totusi, energia ne da un mic ajutor.
Universul material/fizic/grosier e finit.
Sa zicem ca e o sfera.
Definitia cercului este “multumea punctelor egal departate de centru (un centru comun acelor puncte).
Cu sfera se intampla acelasi lucru doar ca e tridimnesionala.
Definitia lasa loc, si chiar prevede faptul ca, multimea acestor puncte este infinita.
Adica punctele pot fi atat de mici, mici, mici, incat pot fi oricate, ele tot au loc.
Dintr-o data ne trezim intr-un paradox perfect logic.
Infinitul exista IN finit!

In aceasta sfera, fiecare punct este o lume.
Fiind vorba de energie, punctele/lumile se pot chiar intercala/suprapune fara sa se deranjeze reciproc pentru ca au vibratii diferite.
Asa cum undele radio nu se incomodeaza reciproc, fiecare emisiune pe frecventa ei.
Fiecare punct este o lume/univers si in fiecare univers exista diverse nivele vibratorii, adica pot exista alte lumi intercalate.
Si asa se poate merge la inifinit!

Parca avem o unda de speranta, exista infinit.
Dar el exista numai in finit!
Si dincolo de finit?

Adica infinitul descoperit mai sus exista in cadrul sferei finite.
Da’ sfera finita unde “locuieste”, in ce sta ea?

Sa presupunem ca imi iau barcuta mea galactica si ma deplasez pana ies din universul in care sunt acum.
Ies din el si ma aflu in marea sfera care cuprinde toate universurile.
Continui sa ma deplasez pana ajung la coaja (limita/suprafata) sferei.
Acolo… ce?
Bat in perete si mi se deschide?
Fac o gaura in perete si trec mai departe?
Mai departe unde?
Ajungem la povestea anterioara, univers, in univers, in univers… la inifinit, dar nu exista infinit.

Si, daca nu e cu suparare, cine a creat spatiul/universul asta in care eu ma tot plimb?
Si de ce sunt eu inauntru?
Si de ce nu pot sa ies?
Adica, OK, universul e foarte mare, e foarte greu sa ajung la marginea lui, dar daca ajung… ma lasa sa ies?
Ca sa nu fiu lasat sa ajung la marginea lui, cred ca, sunt 2 variante: 1 – universul se extinde in fata mea odata cu deplasarea mea, astfel incat oricat as merge drumul nu se termina niciodata (ca la fractali), sau 2 – mi se da senzatia de deplasare dar nu merg nicaieri si astfel nu voi atinge niciodata marginea sferei univers.

Daca universul se extinde in fata mea pe masura ce ma deplasez… pai daca ne deplasam toi in toate directiile? Daca mergem la infinit? Daca ne hotaram sa “roim” de la centru si sa o “luam pe miriste” spre margini? Crapa sfera?
Daca mi se da senzatia ca ma deplasez, e doar o senzatie.
OK, senzatie dar asta inseamna ca nu ma deplasez deci… nu ma departez de casa!
Deci inca ii vad pe cei de acasa facandu-mi cu mana si urandu-mi calatorie… fructuoasa .

Bun, suntem intr-o sfera energetica, un univers, care la randul lui e in marea sfera care contine toate universurile.
A se nota ca suntem intr-o mare sfera fizica (asa ziceam noi pana acum) care contine o infinitate de puncte/sfere energetice care sunt universuri. Avem deja prima dovada logica ca acest univers NU este material in sine si deci… materia/lumea e o iluzie. Dar despre asta vom mai vorbi, mai detaliat.

Deci, suntem intr-o sfera care e intr-o sfera.
OK, cine le-a creat?
Creatorul e IN vre-o sfera sau e afara?
Daca e afara… unde locuieste?
Daca e inauntru… pe ce statea pana sa creeze lumea in jurul lui?
Si, oare de ce ne-a facut?

Daca el poate face lumi intregi, cu orice(?) caracteristici, adica este omnipotent, la ce-i trebuie lumile?
Pai… ce altceva sa faca?
Adica daca el e “tata lu’ toti”, stie tot, poate tot dar lumea in sine nu exista fara el, fara ca el sa o creeze… atunci… pana ca el sa fi creat lumea, nu era NIMIC!
Adica, nu era nici materia din care sa se creeze lumea.
Era doar el.
Si ce poti sa faci cand esti doar tu?
Cand e doar o constiinta (ca, ne fiind materie, n-are corp, si, nefiind lume, n-are un’ sa stea).
Tot ce-ti ramane e sa gandesti, voiesti/poftesti.

Poti incepe sa gandesti o lume sau poti incepe sa gandesti o entitate/fiinta/fiu/partener.
Ce sa faci cu lumea daca esti singur?
E mai logic sa incepi prin a crea o entitate cu care sa stai de vorba.
Si cum o creezi daca lume nu-i, materie nu-i, si tot ce poti sa faci e sa gandesti?
Gandesti!
Iti i-ma-gi-nezi.
Te gandesti la ce vrei sa fie si… in “capul” tau se face/intampla.

Sa zicem ca marele creator si-a imaginat un fiu/partener/servitor… un cineva cu care sa vorbeasca.
Acest cineva are (poate avea) cateva caracteristici.
Are constiinta de sine (este o constiinta).
Ar putea avea aceleasi puteri precum creatorul (daca i le-a dat creatorul).
Ocupa tot “spatiul”.
“Spatiul” e in ghilimele pentru ca… daca nu exista nimic, atunci nu exista nici spatiu si timp.
Totul e in “capul” constiintei creatoare.

E important faptul ca noul creat ocupa tot “spatiul”.
Sunt 2 argumente
- Sa comparam cu gandirea noastra. Cand ma gandesc la ceva, nu folosesc vre-o parte anume a capului/creierului. Cand imi aduc aminte de ceva, nu caut in vre-o parte anume a creierului. Gandirea se petrece cu tot capul, iar informatia e stocata peste tot, holografic. Cand ma gandesc la o masina, gandul masinii se suprapune total cu gandul despre metrou, chiftele sau orice alt gand. Ele nu se bruiaza si fiecare in parte ocupa tot capul.
Faptul ca eu nu pot manevra/administra mai multe ganduri deodata, este o limitare prezenta, gandurile sunt acolo.
Faptul ca creierul are anume activitati, in anumite parti ale sale, cand gandesc sau imi aduc aminte, sunt dovezi ale activitatii si a modului in care creierul participa, nu sunt gandurile in sine.
- Daca nu exista spatiu/timp, atunci orice gand/creatura ocupa tot… nimicul.

OK, si-l face dumnezeu pe primul sau asistent.
Sunt 2 variante
- Asistentul e prost de bubuie, adica nu are nici un fel de experienta. Pentru ca abia s-a nascut dar si pentru ca neexistand lume… unde era sa capete experienta?
- Asistentul e super destept, la fel de destept precum creatorul, creatorul i-a pasat toate puterile si informatiile.

Ca are puterile, putem banui. Dar ce sa faca cu ele intr-o lume care nu exista? E un paradox, ei sunt intr-o lume care nu exita.
Deci, ca sa nu stea sa se uite pe pereti, ori din plictiseala ori pentru a capata experienta, se apuca sa creeze o lume.
Si tot mental, ca nu exista materie, iar el nu e decat o constiinta (adica nu are maini) creaza o lume in care sa experimenteze.
Ce?
Orice.
Sa se nasca, sa moara, sa manance inghetata, sa puna baterii la aparatul foto… orice.
Orice este o experienta.

Dar asistentul umple tot spatiul, pentru ca el este o entitate gand intr-o lume gand.
In acest caz, universul creat de el, se afla… IN el.
TOT univerul, cu TOT ce cuprinde el, se afla IN creator!
Iar creatorul este in tot si toate, pentru ca atat creatorul cat si creatia sa sunt un gand, o energie, se intrepatrund indisolubil.

Banuim ca primul/marele creator a creat mai multi asistenti.
Daca nu el, atunci primul asistent a mai creat si altii.
Important e ca sunt mai multi.
Daca fiecare e un gand, iar gandurile ocupa tot spatiul si se intrepatrund 100% atunci toti sunt claie peste gramada.
Si fiecare are un univers?
Poate da, poate nu.
Indiferent daca e un univers sau mai multe, toti stau intrepatrunsi.
Pentru ca nu exista spatiu.
Unde sa te dai mai intr-o parte?
Unde sa te deplasezi?
Esti tot timpul peste tot.
Stii tot pentru ca esti tot timpul “la fata locului”.
Ai toate puterile pentru ca totul este creatia ta mentala.
Totul e un gand, gandul e unelata de baza, de fapt unica.
Iar prin gand poti face orice cu viteza… gandului.

Cum de nu exista spatiu si timp?
Daca totul e un gand, imagineaza-ti asa: esti regizor/scriitor si te gandesti la un personaj. Te tot gandesti la el pe toate partile si, de-a-lungul timpului il tot imbogatesti si rafinezi. Te gandesti la el cam 5 ani (poate 50 de ani). In tot acest timp, personajul tau nu mananca, nu bea, nu doarme, nu imbatraneste, nu pleaca, nu vine, face orice-i ceri, nu oboseste, nu-si pierde rabdarea… etc…
E un gand.
Si peste 50 de ani va avea aceeasi varsta.
Iar daca nu te gandesti la el vre-o 10 ani… nu-si pierde rabdarea.
Nu pentru ca n-ar vrea sa vorbeasca si el cu tine, ci pentru ca pentru el, 10 ani sunt o clipire. Pentru el NU exista timp!
Nu exista nici spatiu.
Sa zicem ca ti-l imaginezi deplasandu-se in diverse locuri si facand diverse chestii.
OK, dar el de fapt nu merge nicaieri, doar n-a iesit din capul tau.
Pai merge dar… in lumea din capul tau, adica sta pe loc (intre 2 neuroni) si are senzatia ca merge.

Personajul tau, de fapt, traieste intr-o lume gand, fara timp si fara spatiu, in care se poate orice. Poti da “timpul” inapoi, daca moare il poti invia, da’… mai bine il faci nemuritor… etc…

Acum ceva si mai tare.
Pentru personajul tau, creezi o lume si il pui sa faca diverse. Dar ce se intampla cu lumea lui cand tu dormi? Lumea dispare pentru ca tu nu mai esti atent la ea. Dar a doua zi o iei de la capat. Reconstruiesti totul si… la drum! Personajul tau stie ca lumea a disparut peste noapte? (noaptea ta, ca el are noapte numai daca vrei tu) Stie numai daca vrei tu. Ce tare! Totul e cum vrei tu, DAR trebuie sa iti mentii atentia/concentrarea pentru ca altfel lumea dispare. (nu-i nimic o faci la loc) Adica trebuie sa stai intr-un fel de meditatie (permanenta).

OK, deci, asistentii creati de Dumnezeu isi fac fiecare cate un univers in care sa experimenteze. Sigur ca ei stiu totul pentru ca ei au creat universurile. Atunci sa facem jocul mai interesant, sa pretindem ca nu stim totul si sa incercam sa ne descurcam asa. Cu incercari, erori, succese…
Si cum operam in univers(uri)? Ne luam forme / entitati / reprezentati / umbre / incarnari / avataruri… cum le-o spune. Prin ele operam.

Adica… eu asta care scriu… sunt… unul dintre creatori…?
Pai… nu e alta varianta…
Si tu cel ce citesti?
Si tu.
Ca… nu e alta varianta…

Mica recapitulare.
Un creator mare si initial, creaza mental “asistenti”.
Asistentii isi fac, mental, universul (universurile) lor, intra in ele si incep sa experiementeze.
Deci, universul este o creatie mentala, este o iluzie, dar pentru cei ce vietuiesc in el este cat se poate de real.
Realitatea vine din reguli.

Exemplu
Un joc pe calculator.
Personajul din joc se suie in masina, merge putin, se loveste de un zid.
Pentru acel personaj, drumul, masina, zidul, accidentul, el insusi, sunt cat se poate de reale.
El este o entitate electronica ce a facut accident cu o masina electronica ce s-a lovit de un zid electronic si are rani electronice.
Totul este cat se poate de real.
Real acolo, in joc.

Personajul este supus unor regului (regulile programatorului) care nu-i permit sa treaca prin zid. Dar… daca ar avea inteligenta necesara, s-ar prinde ca el si mediul sunt… o singura entitate, ca nu exista diferenta intre el si zid, copaci, masina… Daca si-ar incorda mintea putin ar reusi sa controleze tot mediul in care isi duce viata. Pai el e un soft in soft. Dar el, pesonajul, are mai multa inteligenta decat zidul (care nu are deloc). El, personajul, ar putea manipula softul si ar trece prin zid. E posibil? Evident! Programatorul insusi ar putea institui aceasta regula, ca personajul are posibilitatea de a trece prin zid. Programatorul nu a facut aceasta posibilitate. Nu-i nimic, personajul ar putea manipula softul (ca doar e soft in soft) si si-ar face orice regula doreste. Uite asa apar “minunile”. DAR numai IN soft, pentru ca personajul nu poate parasi computerul.

Cum stim ca noi, eu cel ce scriu si tu, cel ce citesti, nu suntem intr-un astfel de joc/soft?
Nu putem sti.
Suntem exact ca in joc, mediul este perfect real si logic, exista reguli, uneori le putem modifica dar… tot aici suntem.

Cum stiu eu ca afara e frig? Am senzori in piele.
Cum stiu ca ma uit la un monitor, am ochi care capteaza lumina si formeaza imagini.
Am tot felul de senzori pentru a percepe si intelege mediul in care sunt.
Dar toti acesti senzori sunt legati la creier, creierul este cel care hotaraste ca eu vad monitorul, ochii doar transmit.
Deci, ochiul percepe, transmite creierului, creierul recepteaza, analizeaza, da un verdict si intoarce un raspuns.
As aflu eu ce vad.
E vorba de conexiuni electrice in creier.
Creierul nu vede nimic, el doar primeste, analizeaza, manipuleaza, administreaza si concluzioneaza pe baza unor impulsuri electrice venite de la senzori. Iar raspunsul lui este tot un impuls electric.
OK… si daca sarim peste senzori?
Daca bagam impulsuri electrice direct in creier?
Se poate.
Creierul nu stie daca primeste informatia de la un glob ocular sau de la o sarma.
Nu are cum sa stie.
El se ocupa doar de impulsuri electrice.
Aha! Deci s-ar putea sa fim chiar ca in filmul Matrix!
Da, se poate.
Stau in pat, creierul e conectat la aparate care ii tirmit impulsuri, creierul e convins ca acele activitati/evenimente chiar se intampla.
Si uite asa… lumea e… IN TINE, nu in afara ta.
Poti sa spui ca nu este asa?
Nu, nu ai cum.

Asa functioneaza si hipnoza.
Prin metode specifice, un specialist, discuta direct cu creierul.
Sare peste senzorii tai, peste logica, ratiune, vigilenta, alerta… etc… si se conecteaza direct la centrul de comanda, da o comanda si creierul o executa. Hipnotizatul e 100% convins de tot ce se intampla, pentru ca asa zice creierul lui.
Asa poti sa slabesti, sa te ingrasi, sa devii criminal, sa auzi voci, sa te crezi rapit de extraterestrii… orice…

Poti sa faci si autohipnoza/autosugestie.
Te concentrezi, te conectezi direct la centrul de comanda si ceri ca organismul sa nu mai stocheze surplusul de grasimi ingerate. Ceri sa surplusul sa fie eliminat. Minune! Slabesti! Super tare!
Fara medicmaente, fara efort si mai ales durabil, nu trebuie sa te chinui zilnic. Softul odata programat functioneaza constant.
Astfel de programari apar si involuntar.
De exemplu in urma unui soc, pozitiv sau negativ.
In situatii de stres foarte mare poti sa-ti pierzi vocea (vezi cantaretii cu mult trac), poti sa albesti subit, poti sa sari pe distante mari, slabesti brusc… etc… orice…
Este o reprogramare, suntem un soft.

Sa zicem ca nu suntem un soft, ca lumea e 100% reala, ca materia din jur e materie pe bune, ca perceptiile noastre sunt reale.
Atunci sa vorbim despre atom.
Atomul este elementul fundamental in construirea universului.
Totul e facut din atomi. Si eu, si tu, si muntele, si marea, si soarele, si floarea… totul…
Interesant este ca o “simpla” rearanjare a atomilor da rezultate foarte diferite.
Adica daca tomii mei s-ar rearanja, poate… ar fi un dulap!?
Tot atomi sunt.
Interesant este ca modul de aranjare produce solide sau lichide, apa lichida, solida, gazoasa.
Dar si mai interesant este ca rearanjarea produce molecule diferite. Adica intr-o anumita ordine iese aur, il alta aranjare iese… cobalt, sau… ce vrei tu!?
Piatra, lapte, ulei, titan, oxigen…

Si toate astea apar dintr-un atom care… nu exista!

Sa vedem
Cum e construit atomul?
Reprezentarea clasica/scoala zice asa: este un nucleu in jurul caruia orbiteaza/se invart electroni. Ca un sistem soare – planete.
O bila centrala (nucleul) in jurul careia se invar bile mai mici (elecronii)
Aceasta este reprezentarea clasica pentru ca nimeni nu vede efectiv atomul.
Electronul se invarte atat de repede incat nimeni nu-l vede dar prin tot felul de mijloace se poate sti ca el este acolo.
Daca l-ar vedea, inseamna ca l-ar opri in loc si… atomul s-ar distruge (pentru ca i se perturba functionarea), deci… n-ar mai fi nimic de vazut.

Dar chiar si cei care opereaza oficial cu acest atom recunosc ca
- atomul e aproape gol (cam 96%)
- ca nu se stie de unde are energie cinetica
- ca distantele in el sunt prea mari ca sa functioneze normal

Sa le luam e rand
Atomul e gol
Adica spatiul/distanta de la nucleu la electroni e… nimic… nu e vre-o materie, e gol.
Adica ceva gol creaza toata lumea materiala/solida pe care o vedem?
Cica… da!
Atunci bine.

De unde are energie cinetica?
Chiar asa, de unde?
Daca lovesc o minge, se va deplasa mai mult sau mai putin, in functie de puterea loviturii. Lovitura o incarca cu energie (cinetica). Mingea se deplaseaza atata timp cat are energie, la epuizarea energiei mingea se opreste. Cu uraganele e la fel.
In cazul atomului problema se pune asa: cata anergie sa aiba o bila mica, de nu poti sa o vezi, incat sa tina in frau (pe orbita) un electron (sau mai multi) pe timp nedeterminat? Adica daca un obiect de distruge in timp, decade, cum ar fi materia biologica, frunza, acolo e vorba de o distrugere a celulei, moleculei, dar nu a atomului. Frunza se descompune in elementele de baza (substante). Dar atomul nu se descompune, ca altfel… s-ar descompune si lumea insasi.
Partea cu (ne)descompunerea atomului e importanta petru ca DACA s-ar descompune, inseamna ca exista si un proces de compunere (nastere-moarte, primavara-iarna) si (poate) astfel am afla de unde are energie. Dar nu, atomul nu se descompune, deci el e asa… de cand e el.
Si atunci de unde are energie?
O dovada in plus ca nu se dscompune este ca unii oameni de stiinta spun ca energia lui vine de la Big Bangul initial. Adica ei spun ca atomul exista de atunci. Nu am o problema cu existenta inca de atunci dar ma intreb, cum poate o bila mica, mica, mica, sa inmagazineze energie timp de miliarde de ani?
Minunile creatiei ar spune unii si sunt de acord, da’ nu acum. Pentru ca aceeasi oameni ar trebui sa explice, conform fizicii oficiale, de care se folosesc si ei, cum se poate ca energia asta din atom sa nu dea nici un semn de epuizare.

Distantele in atom sunt prea mari ca sa functioneze normal
Este o continuare a problemei de mai sus.
Adica, in termeni atomici, distanta de la nucleu la electron este imensa si nu se explica puterea nucleului de a tine electornul pe orbita.

Dar… ce sa vezi?…
Pana la urma s-a construit un microscop suficient de puternic incat sa se vada electronul si… nu e electron… e energie…
Pai cum?
Pai asa, ca modelul de la scoala cu o bila centrala, nucleul, incojurat de bile mai mici, electronii (ca un sistem solar) e doar o reprezentare grafica, pentru ca neputand vedea ce e acolo, nu stiu cum sa le reprezinte altfel. Dar acum se vede ca electronul e imaterial, e energie.
OK, atunci lucrurile se complica si mai tare.
Adica o bila centrala (nucleul) e plin de energie pe miliarde de ani, si tine in jurul lui alta energie (electronul), iar chestia asta imateriala creeaza toata materia asta din jur.
Da?
Da.
Super tare! (daca ar fi asa)

Daca s-a gasit ca eletronul e de fapt energie, atunci zic ca nici nucleul nu mai trebuie considerat o bila. Ca, daca ar fi o bila, adica ceva material, oricat de mic ar fi, ar trebui sa pot strange multi atomi cat sa umplu macar o lingurita. Adica, mici, mic, da’ si eu rabdator. Strang atom cu atom pana fac de-o galeta. Da’ uite ca nimeni nu poate, ca de putea… mama, mama ce mai vuia presa, omul cu galeata de atomi. Sa zica cineva “Omeni buni, uite o galeata de atomi nearanjati. Ei nu sunt nici copac, nici pahar, nici om… sunt nearanjati, da uite-i acilea, in galeata”. Nu, nu poate nimeni. Poti cel mult sa spui “Uite un om, este o ingramadire de atomi intr-o anumita organizare”.

Daca electronul e energie, e ca apa in apa.
Pentru ca stim ca aerul e facut din gaze care au molecule care au atomi care au electroni. Si eu sunt la fel. Deci electronii mei se interfereaza in permanenta cu cei din aer si tot asa. Suntem o supa energetica, energie in energie. Ca si cum ai pune putina gelatina in apa, in acel loc se coaguleaza apa si va fi apa in apa.
Adica toti si toate suntem un ocean de energie si pe alocuri acest ocean se coaguleaza/organizeaza in asa fel incat… apare o forma de om.

Daca electronul ar fi material, n-ar exista curent electric.
Curentul electric este curentul de electroni. Adica se creeaza conditiile ca electronii sa mearga dintr-o parte in alta, ei sunt multi si astfel se creaza un fluviu/flux/curent electric. Da’ nu e ciudat ca metalele, materie densa, conduc curentul electric, pe cand hartia (si orice alt material mai putin dens decat metalul) nu conduce. Dar apa? Apa care e de fapt 2 gaze (oxigen + hidrogen)? Pai apa conduce curentul electric. Adica nucleul atomului, cel plin de energie, cel care tine electronul atat de strans in orbita lui, de miliarde de ani, lasa electronul sa circule liber. Da’ nu pe oriunde, ci prin fier! Sau… mai tare, daca n-ar elibera electronul din stransoare… atomul ar calatori cu totul (nucleu + electroni) adica… materia s-ar dezintegra pentru ca pleaca atomii care o formeaza. … Nasol…

Da’ ziceam de apa. Pai adica apa care e un lichid facut din 2 gaze, conduce curentul electric. Trebuie spus ca e un miracol ca apa exista. Adica 2 gaze se amesteca si… si nu rezulta tot un gaz ci…. un lichid. Dar si acest lichid e foarte volatil, ca se evapora repede. Da’ de ce nu se evpaora toata apa de-odata? Pentru ca cele 2 gaze (oxigen si hidrogen) isi fac-desfac-refac legaturile in permanenta si foarte repede. Adica apa exista si nu prea in permanenta. Adica apa nu prea e lichida da’ nu avem noi timp sa vedem asta.
Deci, daca apa conduce electricitatea, electronu’, o bila, calatoreste pe gaz.
Pai si nu cade (electronu’)?

Dar…, daca electronul n-ar fi o bila ci o energie… eee… pai discutam altfel…
Energia nu e “batuta in cuie”.
Daca electronul e energie, si totul in jur e energie, atunci electronul e… energie in energie si… ? si nu prea mai faci diferenta unde incepe si unde se termina electronul. Si atunci te intrebi daca nu cumva si nucleul atomului e tot energie.
Iar daca electronul e energie si nu ceva material, te intrebi, da’ el chiar calatoreste de apare curentul electric? Sau electronul are o manifestare, un impuls, o reactie, ceva, care se transmite unitatilor energetice din jur iar efectul apare mai in colo. Ca la bilele de biliard. Adica electronul de aici, din x motive, are o tresarire, treasarirea asta se imprima energiei din jur si apare o reactie mai in colo. Iar tu, la capatul celalat al tevii zici “uite electronul a veniti pana aici.” Serios?

Fu deunazi la tv despre atom.
Cat de mic e nucleul unui atom?
Cica daca atomul cu totul (adica si cu norul de electroni ce inconjoara nucleul) ar fi cat o catedrala gotica, nucleul ar fi cat o musca in mijlocul catedralei. Electronii orbiteaza pe la periferie (zidurile exterioare ale catedralei).
Si manualul de fizica inca ne mai spune ca nucleul tine prin forta lui de atractie electronii din jur. Pai la asa o forta… de ce nu tine si alte chestii? Si daca are asa o forta, cum de electronii pot scapa? Asa apare curentul electric, sunt electroni care calatoresc.

Sa ne intoarcem la atomii ce construiesc lumea.
Sa zicem ca sunt eu si o canapea.
Si eu si canapeaua suntem facuti din atomi.
Atomii sunt identici dar eu… nu prea seman cu canapeaua, nici ea cu mine.
Pot sa spun ca organizarea diferita a atomilor duce la rezultate diferite.
O organizare produce un om, alta organizare produce o canapea.
Simplu de inteles.
Dar apare o “mica” ciudatenie.
Organizarea in forma de om e… vie!
Aoleu! Chiar asa?
Pai nu se vede?
Pai avem o “mica” problema.
Daca acceptam ca eu sunt viu pentru ca sunt organizat in forma de om… creationistii fac infarct.
Pai unde mai e rolul lui Dumnezeu? Nu da Dumnezeu viata? Ca tot el o si ia inapoi?
Daca eu nu sunt viu datorita modului de organizare a atomilor… inseamna ca eu nu sunt corpul fizic.
E randul evolutionistilor sa faca infarct.
Las’ sa faca! Si unii si ceilalti!

Bun, faza cu atomul e ca sa ne dam seama cat de fizica / solida / reala e lumea in care traim.
Adica masa asta tare la care scriu, cica, e facuta din atomi care… care ori sunt goi (adica mai mult vid decat materie) ori… nici macar nu sunt materiali ci energetici. Da’ masa e tare de poti sa-ti rupi piciorul de ea. Cum?

Simplu, ca in jocul din calculator.
In joc, personajul merge cu masina, se loveste de zid, face accident, strica masina si se raneste.
Acel personaj (daca programatorul l-ar dota cu inteligenta) nici nu pune la indoiala existenta lumii inconjuratoare, drumul, maisina, zidul, accidentul, ranile… pentru el totul e perfect real si normal dar lumea lui nu exista cu adevarat. E un joc de calcualtor.
Cam asa si cu atomul nostru.
E de rau?
Nu.
Pur si simplu asa e lumea.
De ce?
Pentru ca daca totul e gand, si gandul e gandit de entitati care exista intr-o stare de “fara spatiu / fara timp”, atunci nu are de unde sa existe materie adevarata, din aia solida cu adevarat. Totul e o iluzie.

Mica recapitulare
Noi am creat universul.
Universul este o creatie mentala.
Am intrat in propria creatie pentru ca nu aveam ce altceva sa facem.
Ne jucam, experimentam, pretindem ca nu stim despre ce e vorba.
Si ca sa fie totul mai interesant, ne limitam puterile, altfel jocul n-ar avea nici un haz.

Deci, am intrat in univers.
Aici totul pare real si ne apucam sa jucam.
Unii dintre noi s eprind tare de tot in joc (nimic rau in asta) si se incanta la posibilitatile oferite de joc.
Adica, decat o constiinta nelimitata dar fara ocupatie, mai bine o entitate limitata dar in joc.
Adica s-au prins foarte tare in iluzia materiei. Le place.

Le place viata, mancarea, calatoriile, sexul (n-a existat de la inceput, l-au inventat pe parcurs).
Cel mai mult le place puterea, puterea de decizie, de comanda, inclusiv asupra semenilor.
Mai ales asupra semenilor.

Repet
Decat o superfiinta care face nimic, nu mai bine o fiinta limitata care are la dispozitie un univers intreg si poate face o gramada de activitati?

De aceea, nici o activitate nu e nici buna, nici rea. Este o experianta.
Habar nu ai cum e sa-ti fie foame, sa mergi mult pe jos, sa vanezi, sa zambesti, sa te uiti in soare pana orbesti, sa-ti zoare capul de pe umeri…
Orice activitate este o experienta, s-o experimentam!
Sa vedem cum e si ce efecte are.
Evident ca efectele sunt conform regulilor/limitarilor acestui univers.
Poate ca in alt univers nu exista zambet.

Acum, cu toate ca suntem tot entitatile care am creat universul, momentan suntem limitati pentru ca suntem in joc.
E dorinta si placerea noastra sa fim in joc.
Limitati fiind, avem si suferinte.
Dar avem si placeri, iubiri, prietenii, idealuri…
Limitati fiind, o experienta nu mai e o simpla experienta.
Poti sa spui ma arunc de pe bloc numai ca sa vad cum e?
Poate poti.
Da’ poti sa spui o tai pe mama in bucati si o mananc, numai ca sa vad cum e?
Asta parca nu prea mai poti.

De aici, povestea e mai… lumeasca.

Neexistand reguli in privinta dezvoltarii / caii de urmat, diverse entitati au construit diverse (tot felul de) societati.
In unele cazuri societatea in ansamblu e de un anumit tip.
In alte cazuri, un individ (o entitate) are el felul lui de a fi, in dezacord cu societatea in care traieste.
Oarecum firesc, cam ce vedem si noi pe strada in fiecare zi.

In constructia diverselor lumi, unii s-au imbatat de placerea vietii si puterii.
Adica nu mai privesc totul ca pe un joc ci ca pe singura realitate, si vor sa o controleze.
Asa au aparut sistemele totalitare, civilizatiile razboinice, nelegiuitii (cei carora nu le pasa de ceilalti si fac rau asa… de kiki).

Ca sa n-o mai lungim mult.
Aceasta planeta, Terra, este o planeta inchisoare.
Au fost trimisi aici 2 feluri de cetateni.
Cei foarte rai, despre care s-a concluzionat ca sunt irecuperabili si dizidentii, cei care se opuneau regimurilor totalitare.
Mai sunt o categorie, cei care au ajuns aici cu diverse misiuni si au cazut in capcana si n-au mai putut pleca.

Cum stim ca suntem in lagar?

1
E plin de creaturi dar nici urma de creator.

2
Oamenii sunt de multe feluri (rase) dar nu se poate explica pe bune variatia.
La inceput au zis ca diferenta intre rasele umane e de mai putin de 1%, adica insignifianta. si atunci am fi toti o apa si-un pamant. Pe urma au descoperit ca diferenta e de vre-o 3-5%, ceea ce e imens.
Cica negrii sunt negrii ca stau la soare.
Iar suedezii sunt blonzi ca n-au soare.
Da’ eschimosii?
Ei cum de sunt bruneti si maslinii?
Ca n-au soare… neam!
Da’ alte rase care stau mult la soare, asiatici, sudamericani, cum de nu se inegresc precum africanii?

3
Nu exista moarte (adica viata e continua, numai forma/corpul se schimba). Da’ nu ne amintim nimic din vietile anterioare. Cine se osteneste sa ne stearga memoria si de ce?
Nu e supermare pierdere, si o aiureala, sa o iei mereu de la capat? Nu e logic si normal sa-ti continui desavarsirea? E. Da’ daca noua ni se sterge memoria de fiecare data cand expira carcasa… o luam ca prostii de la capat.
De ce?

4
Suntem mintiti la greu.
Despre rai si iad, despre dumnezeu si ingerii lui, despre diavol care face si drege (da’ culmea, atotputernicul nu-l omoara).
E o increngatura de mituri, religii si minciuni din care un om normal nu poate iesi.

Pe mine ma cearta preotul pentru o minciunica acolo. Si-mi zice ca o sa ma perpelesc in iad. Pe veci. Pentru o minciunica? Da’ diavolul face belele de mii de ani. Si? Si nimic. Domnul are alte treburi, n-are timp de diavol (cu toate ca se lupta cu el in fiecare zi).
Tare. Nu?

Cine sunt gardienii?
Sunt 2 nivele mari de gardieni.
1. preotii. Si ei sunt tot puscariasi dar nu stiu. Ne indeasa religii pe care nici ei nu le pot explica dar le repeta ca patefonul stricat.
2. Cei care ne tin aici pentru uzul lor. Entitati “amabile” care ne vor sclavi.

Cum se ise din puscarie?
Momentan foarte greu dar, ca orice tiranie, are un sfarsit.
Principala unealta este mintea.
Budha s-a eliberat gandind.
S-a retras din lume ca sa se gandeasca, sa filosofeze, sa mediteze, sa caute calea si adevarul.
Adica, mai pe romaneste, isi muncea mintea.
Daca universul est eo creatie mentala, cea mai puternica unealta/arma si singura este mintea.
Ea poate fi antrenata prin meditatie dar cea mai importanta este opinia, parerea, dorinta, vointa.
Acestea sunt manifestari directe ale constiintei/spiritului care a creat universul.

Ce este parerea?
Nimic.
Este un gand.
Si ce este gandul.
Nimic.
Ma gandesc ca, si rezulta parerea ca.
Adica nimic material, nici macar energetic.
Atunci, opinia poate fi distrusa?
Niciodata.
Ea este o parere/dorinta/vointa a spiritului/constiintei.
Gandul/parerea/vointa nu au nici un fel de materialitate dar ele au creat universul.
Atunci ele sunt cele mai puternice unelte/arme din univers. (intamplator, sau nu, astea sunt si armele dizidentilor, si de asta se tem cel mai tare si guvernele. E intamplator?)
Rezulta ca eliberarea se poate face prin gand si atitudine.

De aceea trezirea/iluminarea nu este colectiva ci individuala, nu ai cum sa gandesti in locul altuia.
Si nu e vorba doar de gandit ci si de crezut.
tu cel ce citesti acum, poti sa rascitesti pana poimarti, daca nu crezi… in tine nu se produce nimic.
Daca crezi (indiferent cum ai ajuns sa crezi) atunci aceste idei devin ale tale si iti conduci viata dupa ele. Asta nu poate face nimeni in locul tau.

Trezirea e individuala dar mintile pot actiuna colectiv, si cu, si fara trezire.
Ai aici 2 marturii ca oameni obisnuiti se pot ruga colectiv iar ruga are efect asupra orasului.
Cei ce se roaga nu fac vre-o pregatire speciala iar cei din oras habar nu au ca un grup de oameni se roaga.

http://www.dimensiuni.ro/?p=95
http://www.dimensiuni.ro/?p=341

—————————————————————————————-

01.nov.2010
Despre cum e construit universul.

Sigur ca universul e foarte complicat, dar asta pentru ca, in timp (ma rog, ziceam ca nu exista timp) s-au tot adaugat “optiuni”.
Ideea de baza este foarte simpla.
Daca ai fi constructor / inginer / arhitect, care ar fi cel mai simplu element de constructie?
Cubul.
Dintre toate formele regulate, cubul este cel mai simplu de folosit.
Este
- simetric in toate directiile
- nu permite spatii intre 2 (sau mai multe cuburi) cuburi
- orice element poate inlocui orice alt element
- numarul suprafetelor il face foarte util / interesant (vedem imediat de ce)
- permite dezvoltare simetrica (regulata) si asimetrica (neregulata)

Cum ar fi sa construiesti un univers din bile/sfere?
Si cu spatiul dintre ele ce faci?
Sau acolo nu mai e univers?
Si cum tii sferele intre ele, pentru ca punctul de contact al unei sfere cu orice altceva, este… chiar 1 punct, atat!

Cum ar fi sa construiesti cu paralelipipede (caramizi).
Ar fi mai bine.
Seamana cu cubul dar… daca tot seamana atat de tare, nu mai bine folosesti direct cuburi?

Sa foloesti piramide sau alte forme, di ce in ce mai complicate/ciudate… te-ar complica la nesfarsit.
Ai nevoie de o unitate de constructie simpla si buna la toate.

Daca unitatea de constructie e cubul, e foarte probabil ca forma univesului sa fie cub.
Unii cred ca universul e sferic.
De ce e mai greu sa construiesti un univers sferic?
Pentru ca ai nevoie de multe tipuri de unitati de constructie.
Imagineaza-ti un disc, un CD.
Pe CD sunt piste (cercuri concentrice).
Cu cat esti mai aproape de centru, cu atat cercul e mai mic iar la departare cerucl e mai mare.
Logic.
Daca imparti cercurile in sectoare (tai cercul), vei constata ca nu poti sa folosesti un secor din pista 1 la constructia pistei 3.
Pentru ca curbura (arcul cercului) e diferita.
Deci, pentru fiecare pistra iti trebuie alta unitate de constructie.
Acum imagineaza-ti ca nu e un disc/CD ci e o sfera, adica tridimensional, adica si mai complicat.
Nu mai bine folosesti cuburi si gata?

Deci, e logic ca cea mai simpla unitate de constructie e cubul.
Ziceam mai sus ca nu exista timp, spatiu si materie.
Asa este.
Dar odata inventate, fie si intr-o lume gand, imaginara, intr-un joc, ele exista ca atare si pot fi folosite.
Deci, exista cuburi energetice pentru a construi o lume energetica, un univers.

Aminteam ca “numarul suprafetelor il face foarte util / interesant (vedem imediat de ce)”.
Cubul are 6 suprafete, fiecare cu 4 muchii.
Daca tragi diagonalele in cub vor rezulta 6 piramide patrate cu varful in centrul cubului.
Numai bine!
Adica putem spune ca 6 pirmaide formeaza un cub.
Acum avem o unitate de constructie – cubul, si o subunitate – piramida cu baza patrata.
Cubul permite miscari infinite pentru ca oricum/oriunde l-ai pune e tot cub.
Poti sa-l misti, sal rotesti… e acelasi lucru.
Ca un cub Rubik.

Subunitatea de constructie, piramida, este motorul universului.
Pirmaida este cea care, prin forma ei, face ca energia sa se miste la infinit fara vre-un efort.
Piramida este o palnie.
Piramidele din cuburi se unesc, clee din cub sunt unite la varf iar alaturand cuburile, piramidele se unesc la baza.
Unind asa mai multe piramide se creeaza un sir de palnii care trasmit energia fara oprire oriunde in univers.
Energia trece prin spatii mari (baza piramide) si se relaxeaza, apoi trece prin spatii stramte (varful piramidei) si prinde iar viteza.
Miscarea permanenta de relaxare-viteza este cea care face ca piramida sa circule-recircule energia la inifinit fara vre-un efort.
O insiruire de piramide arata precum Coloana infinituliu proiectata de Brancusi.
Stia Brancusi ceva.

De aici si “obsesia” piramidelor.
Piramidele sunt centre de energie.

Si mai tehnic.
Cele 6 piramides ale unui cub, sunt unite in varf, in centurl cubului.
Pentru ca univerusl e un gand, o energie, varfurile sunt perfecte.
Adica sunt micro-micronice.
Energia nu are loc sa curga.
si chiar daca ar avea, varful in sine e inchis pentru ca piramida nu exista cu adevarat, ea este creata artificial prin trasarea diagonalelor in cub. Trasand diagonalele, practic nu exista un varf al piramidei ci o intersectare de diaginale care creeaza un unghi care poate fi considerat varf de piramida.
Deci, varful e prea varf (e mic) si e inchis pentru ca de fapt e o intersectie de drepte.
Cum facem sa lasam enegia sa circule prin palnii?
Din nou, se alege solutia simpla si evidenta: tai varful piramidei, ii dai cep.
Adica, in mijlocul cubului creezi o camera.
Poate fi de orice forma dar, din nou, din simplitate, va fi un cub.
Daca e un cub, atunci taietura varfului piramidei va fi drepata.
Din piramida se transforma in trapez.
Avand varful taiat, acum energia poate circula.

Ai vazut Coloana infinitului a lui Brancusi?
Acolo piramidele au baza intreaga dar varful e taiat, e grosolan.
Pare ca a facut asa pentru ca altfel Colona nu s-ar fi putut sustine, constructia ar fi fost prea firava.
Nu, a facut asa pentru ca asa este, piramidele nu au varf.
Nici cele egiptene (ma refer la cele importante), nici cele sud americane…
Varful trebuie taiat pentru ca energia sa circule.
Energia vine dinspre baza piramidei spre varf, ajunge in zona varfului taiat, toate piramidele din cub au varful taiat deci, in mijlocul cubului este o camera, energia o poate lua in orice directie. Asa se plimba energia oriunde in univers.

Ziceam ca universul e un cub.
Dar cine a zis ca e terminat pe toate laturile?
Cine a zis ca nu lipsesc elemente din mijloc?
De ce sa lipseasca?
Pentru ca cele care exista sa se poata misca.
Daca un cub lipseste, poti sa culisezi cuburile existente si le tot muti pana iese cum iti place.
Deci, poti culisa cuburi, poti roti univerusl intreg, ca un cub Rubik.
Poti sa faci astacu alte forme geometrice? Cu alte unitati de constructie?
Nu.
Deci e clar ca baza cub este cea mai performanta.

Ce se intampla uterior in univers, galaxi, planete, miscari… etc… sunt … amanunte
Constructia de baza este cea de mai sus.
Incredibil de simpla si eficienta.

Iar pentru cine se pricepe la numerologie, cubul descris mai sus inglobeaza tot ce vrei.

Share